Pentru a obține vinuri de calitate folosim cele mai noi și moderne tehnologii de vinificare și de maturare a vinurilor.
În cazul vinurilor albe folosim tehnologia reductivă, pentru a păstra prospețimea și fructuozitatea vinurilor. Fermentarea mustului are loc în tancuri de inox de 10000 l, în absența oxigenului, la o temperatură controlată de max. 15C, durata fermentării fiind aprox. 2 luni. După terminarea fermentării vinul obținut va fi stabilizat și îmbuteliat rapid. Vinurile albe sunt învechite în sticle 2-3 luni după care urmează comercializarea lor.
Prepararea vinurilor roșii are loc în tancuri asemănătoare ca și cele albe, dar în acest caz cisternele au o poziție orizontală. Temperatura de macerare-fermentare este de 25-29C, timp de 14-17 zile. După presare vinurile roșii se depozitează în butoaie de stejar, de diferite capacități: butoaie mici, 225 l de tip barrique sau budane între 5000-15000 l capacitate. Pentru desăvârșirea maturării vinurile sunt păstrate aici timp de 2 ani de zile. După îmbuteliere are loc maturarea la sticlă timp de 6-8 luni, după care se comercializează.
Brandul nostru este unicat fiecare butelie fiind ambalată manual în hârtie personalizată, pentru a putea deveni un cadou plăcut celor dragi.


